Povestea din vagon 2

"ce frumos zambesc copacii! ce e fericirea? de ce am impresia ca traiesc intr-o cutie de chibrite?
de cand imi pun intrebari si uit sa imi dau un raspuns? daca am uitat sa cresc? poate de aia imi spunea 'tusa Nana ca imi sunt degetele atat de mici. ah daca imi inghit ideile si ma innec in propria vanitate? si tousi..."

"imi cer scuze ca te intrerupt din propria contemplare,dar tocmai te-ai asezat pe hanoracul meu!"
"hah?"
"hanoracuul",zise cu o usoara ironie.
"ah scuze.nu pot sa cred ca nu mi-am dat seama.uite, vezi,n-are nimic.acum vrei sa ma lasi?"
"daca o simpla afirmatie ma face un delicvent,atunci iarta-ma ca iti spun dar stateai pe HANORACUL meu."

Sute de rasete nebune se spargeau de geamurile prafuite ale vagonului.
" ti se pare amuzant?,spuse El incercand sa para cat se poate de serios,ai putea sa-mi explici?"
"Olivia.imi pare bine."
" asta e explicatia? "
" se poate afla,zise fata schitand un cald zambet."
" Edi.imi pare bine."
" nu pari a fi prea incantat de cunostinta.nu imi plac formalitatile in cadrul conversatie, desi sunt obligata sa respect toate bunele maniere.tocmai de aceea mi-am permis sa inventez o scena dintr-o piesa de teatru: eu pe postul unei domnisoare mofturoase,iar tu-victima,evident.si cum nu ai incaput in sosete tale,eu am profitat.uite,chiar nu am vrut.dar,ma simteam prea singura cu gandurile mele.nu ti s-a intamplat? si da,daca vrei sa avem o discutie formala,da-i drumul.nu stai,ca sa stii, ma indrept spre Timisoara,in vizita la sora mea.nu stie ca vin.trebuie sa ajung pe str V Lucaci.habar nu am unde se afla.de ce te uiti asa la mine?"



-va urma-